Actualizare: Unioniștii și-au primit pașapoartele și au trecut vama, fără George Simion

Adăugat pe: 28 august 2018

Actualizare: Vameșii au eliberat pașapoartele participanților la Marșul Centenar, staționați pe teritoriul neutru, dintre cele două granițe. Cei aproximativ 70 de persoane, cetățeni moldoveni și români au pornit spre Chișinău. Aceasta după ce organizatorul acțiunii, cetățeanul român George Simion, a acceptat să se întoarcă în România după ce nu a primit dreptul de a intra în Republica Moldova și să permită colegilor săi să meargă mai departe.

______________

Actualizare: Unioniștii au primit dreptul de intra în Republica Moldova!

”Toți reprezentanții grupului au în acest moment permisiunea să intre pe teritoriul Republicii Moldova, mai puțin domnul Simion George, care urmează să primească interdicție în conformitate cu legea, după ce a demonstrat un comportament agresiv, inadecvat și a refuzat să respecte procedurile legale de trecere a frontierei de stat”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră a Republicii Moldova.

Chiar și dacă au primit dreptul oamenilor legii de a trece vama, unioniștii nu vor să o facă: ”Precizăm că deși au dreptul să traverseze frontiera, reprezentanții grupului refuză să o facă la moment, încercând să forțeze prin gestul lor autoritățile să anuleze interdicția aplicată cetățeanului menționat. Așadar, motivul șederii lor între punctele de trecere nu are la bază refuzul Poliței de Frontieră de a le permite accesul”, se mai arată în comunicat.

În adresarea forțelor de ordine de la hotar se mai spune că astfel de cazuri au mai avut loc: ”Poliția de Frontieră are obligația de a asigura securitatea granițelor statului, de a face o analiza profesionistă a cazurilor în care în punctele de trecere a frontierei se prezintă persoane care dau semne ca nu respectă legislația țării noastre și de a lua deciziile care se impun în interesul asigurării depline a securității cetățenilor Republicii Moldova. Menționăm, de asemenea, că Poliția de Frontiera a procedat și în trecut în acest fel cu referire la cazurile cetățenilor din alte țări, care au manifestat un comportament în afara legii.

 _____________________

Actualizare: 

Unioniștii refuză să se conformeze indicațiilor Poliției de Frontieră. Fredolin Lecari i-a îndemnat să urce în autocare pentru a ajunge la punctul de control și a purcede la procedurile legale, însă participanții la Marșul Centenarului au refuzat acest lucru, menționând că așteaptă să beneficieze de asistența consulară.
 
Actele de călătorie ale persoanelor vizate au fost preluate de către reprezentanții Poliției de Frontieră pentru verificările de rigoare. La fața locului se află și Constantin Codreanu, deputat în Parlamentul României.
 
Șeful Poliției de Frontieră încearcă în continuare să convingă unioniștii să respecte procedurile de trecere a hotarului

______________________

Continuă situația încordată la frontera de la Prut, unde, în zona neutră se află staționat un grup de peste 50 de persoane care doresc să treacă în marș frontera de stat a Republicii Moldova.

La fața locului s-a prezentat șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari, pentru a chema protestatarii la dialog și a găsi soluții pentru depăşirea acestei situaţii de conflict.

”Declarăm greva foamei și solicităm asistență consulară, întrucât Poliția de Frontieră ne-a interzis intrarea cetățenilor României din Marșul Centenarului pe teritoriul Republicii Moldova”, a declarat George Simion, liderul Platformei Unioniste Acțiunea 2012.