De la 1 ianuarie 2020, Republica Moldova va face parte din Consiliul executiv al UNICEF

Adăugat pe: 9 mai 2019

De la 1 ianuarie 2020, Republica Moldova va face parte din componența Consiliului Executiv al Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii - UNICEF. Decizia a fost luată la ședința Consiliului economic și social al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), informează MOLDPRES.

Participarea la reuniunile Consiliului Executiv al UNICEF va fi asigurată de către Reprezentanța Permanentă a Republicii Moldova pe lângă ONU (New York). Despre aceasta a anunțat Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova.

UNICEF este mandatat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite să promoveze protecţia drepturilor copiilor, să contribuie la satisfacerea nevoilor de bază ale acestora şi să mărească posibilităţile copiilor de a-şi valorifica la maxim potenţialul.

Începând cu anul 1995, UNICEF depune eforturi pentru asigurarea respectării drepturilor copiilor și femeilor din Moldova. În activitatea sa, UNICEF abordează problemele cu care se confruntă toți copiii din țară, cu scopul de a le îmbunătăţi sănătatea, educaţia, dezvoltarea și protecția.