Disensiuni la vârful „dreptei” parlamentare: Conflictul dintre Andrei Năstase și Octavian Țîcu a ieșit din nou la suprafață

Adăugat pe: 10 mai 2019

Conflictul dintre Andrei Năstase și Octavian Țîcu, despre care presa a scris și anterior, a ieșit din nou la suprafață. Fostul ministru liberal al Tineretului și Sportului, în prezent deputat din fracțiunea PPDA, a făcut joi seară câteva declarații la un post de televiziune, care l-au atins din nou pe Andrei Năstase, scrie actual.md

Istoricul nu a ezitat să confirme ceea ce presa scria de o săptămână, că liderul PPDA a fost invitat la Moscova ”pentru a depune mărturii” în dosarul fabricat de Rusia lui Vlad Plahotniuc. Țîcu a calificat acest lucru ca pe o trădare, pentru că Năstase a încercat să ascundă și a tot evitat să dea un răspuns clar dacă a fost sau nu invitat la Moscova. Și asta deoarece informația dată lovește dur în imaginea lui de “politician pro-european, pro-român”. La scurt timp, Năstase a dezmințit afirmația lui Țîcu despre citarea la Moscova, precizând că, probabil, colegul său “ceva a confundat”.

De altfel, sursele actual.md din cadrul blocului ACUM au confirmat că Țîcu s-a opus și săptămâna trecută intenției lui Năstase de a pleca la Moscova, când acest subiect s-a discutat în cadrul blocului. Au criticat această intenție și alți deputați ACUM, inclusiv din cadrul fracțiunii PPDA, dar, în mod special, cei din PAS. Sub presiunea opiniei publice, dar și a mai multor deputați de la ACUM, Năstase ar fi în dubii, deoarece o nouă vizită la Moscova a lui este planificată pentru săptămâna viitoare, iar el trebuie să decidă dacă merge sau nu în Rusia.

O altă informație lansată de Octavian Țîcu, este faptul că liderul PPDA va candida pentru fotoliul de edil al Capitalei. Năstase nici nu a reușit să devină pe deplin deputat, iar Țîcu spune că el se gândește deja să renunțe la Parlament, ca să meargă la Primărie. Despre această informație, anunțată de Țicu, până și oamenii lui Năstase vorbesc doar cu jumătate de gură. Explicația este că boxerul care a promis că-i ”rupe capul” lui Năstase dacă folosește blocul ACUM pentru interese obscure și ar dori să scape din Parlament de finul de cununie al lui Victor Țopa.

A treia afirmație a lui Țîcu și care arată o distanțare de Năstase, este declarația referitoare la aderarea la PPDA. Realizatorul l-a întrebat pe fostul ministru liberal dacă a aderat la PPDA, iar acesta a răspuns: “Este o greșeală de percepție. Noi nu suntem afiliați politic. Eu sunt în fracțiunea DA, dar campania electorală la Ungheni am făcut-o cu PAS, în mare parte”. De altfel, conflictul dintre Țîcu și Năstase e mai vechi, încă din campania electorală. Sursele din blocul ACUM au comunicat pentru actual.md că cei doi nu se tolerează reciproc. Țîcu crede că Năstase nu e un lider adevărat, nu are viziune, nu are calități organizatorice și că “depinde de voci din afara țării”.

Aceleași surse mai spun că Țîcu își dorește preluarea flamurii de lider al dreptei, de asta va face tot posibilul ca să slăbească poziția lui Năstase. De acest lucru știe liderul PPDA, care încearcă des “să-l pună la punct” pe deputatul boxer.