Fruntaș PLDM, către Mișcarea de Rezistență Națională: „Mișcarea are o conducere formalizată, o linie fierbinte?”

Adăugat pe: 3 iulie 2018

Fostul deputat liberal-democrat și secretar general al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Victor Roșca, consideră că Mișcarea de Rezistență Națională, care a organizat protestul din 1 iulie curent și din care fac parte și reprezentanții acestui partid, ar trebui să ia lucrurile mai în serios, scrie ziarulnational.md.

„Mișcarea de Rezistență Națională are o conducere formalizată? Un conducător, un staff, o adresă (măcar electronică)? O linie fierbinte? O pagina pe FB?”, se întreabă Roșca pe pagina sa de Facebook.

Victor Roșca a mai avut în ultima perioadă opinii separate, inclusiv în cazul fostului primar general, Dorin Chirtoacă, căruia nu i s-a permis accesul la microfonul din PMAN.

„Dorin, nu ești tu unul singur cu cine ei nu vor să discute. Nu te complexa. De-alde tine sunt foarte mulți”, a menționat Roșca, după ce Andrei Năstase i-a transmis lui Chirtoacă că nu are ce căuta pe scena de la proteste.

Roșca a făcut bășcălie și pe seama declarației Maiei Sandu, potrivit căreia PLDM și PL nu vor face parte din blocul electoral constituit de PAS și PDA. „Trebuie să înțeleg că unele partide (inclusiv PLDM) va avea oportunitatea, inedită în politică, de a-și delega oamenii în viitoarele alegeri parlamentare, atât pe listele blocului PAS-PDA, cât și pe listele proprii. Mai rar așa ocazie!”, a făcut haz fostul deputat. 

Roșca nu este unicul liberal-democrat care critică reprezentanții PAS și PDA pentru faptul că marginalizează PLDM. Vicepreședintele PLDM, Alexandru Bujoreanu, a declarat după protestul din 1 iulie că e nevoie unitate.

„Grupul organizatoric al Mișcării de Rezistență Națională trebuie să își reediteze mesajul public: fie protestele sunt preluate de societatea civilă, fără tentă politică, fie partidele sunt cele care vor mobiliza în continuare membrii și simpatizanții săi. Prima variantă ar fi ideală, dar incomparabilă cu mișcarea din România, pentru că societatea noastră civilă este limitată în resurse și posibilități. Rămân partidele, dar aici e o problemă pe care unii nu o văd, dar care obligatoriu trebuie menționată. Toate forțele antiregim trebuie să acționeze unitar și împreună. Nu poți da azi cu piciorul în unul, mâine în altul și în final să aștepți PMAN plină. Protestul nu e monopol și PMAN nu e proprietate”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.