Guvernul a modificat Regulamentul cu privire la transportarea elevilor

Adăugat pe: 24 aprilie 2019

Copiii care se vor deplasa la instituțiile de învățământ cu unități de transport școlar vor avea un însoțitor instruit în ceea ce privește siguranţa rutieră, potrivit modificărilor operate astăzi de guvern la Regulamentul cu privire la transportarea elevilor, informează MOLDPRES.

Proiectul are la bază premiza că siguranța elevilor constituie „una din condițiile fundamentale pentru organizarea procesului de transportare”. Cu începere din 2010, guvernul, cu suportul partenerilor externi, a inițiat procesul de asigurare a sistemului de învățământ general cu transport școlar.

Ca urmare, în anul de studiu 2018/2019 sunt transportați 22.263 de elevi cu 386 de autobuze școlare, dintre care 196 au fost donate de Guvernul României în 2014 şi 2017, alte 109 fiind procurate şi repartizate în raioane de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării. 81 de autobuze au fost procurate din surse locale, iar 56 de unităţi de transport sunt arendate.

Acţiunile planificate, prin decizia cabinetului de miniştri, vizează posibilitatea creării Serviciilor de transport şcolar şi concretizarea responsabilităţilor entităţilor/persoanelor cu atribuţii în implementarea Regulamentului.

Codul Educaţiei va fi completat cu următorul text: „Autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea și ale UTA Găgăuzia asigură transportarea gratuită a elevilor din localităţile rurale la şi de la instituţiile de învățământ, pe distanţe ce depăşesc 2 km, dacă în localitatea de domiciliu a elevului nu activează o instituție de învățământ general corespunzătoare nivelului de studii al acestuia (primar, gimnazial, liceal). Punctele repere pentru calculul distanței vor fi considerate: punctul de îmbarcare din localitatea de domiciliu a elevului și punctul de debarcare (instituția de învățământ la care acesta învață)”.

Proiectul diferenţiază şi concretizează atribuţiile autorităţilor locale de diferite niveluri la încheierea contractelor de transport al copiilor/elevilor.