Munteanu cere chișinăuienilor care nu-l agreează pe Năstase să-l voteze pe el

Adăugat pe: 18 mai 2018

Candidatul Partidului Liberal (PL) la funcția de primar, Valeriu Munteanu, susține că este singurul candidat care își poate onora promisiunile electorale, deoarece are un program complex și realist. Acesta mai spune că nu are de gând să se retragă din cursă în favoarea lui Andrei Năstase, mai ales că două treimi dintre simpatizanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) nu se simt reprezentați de liderul Platformei „Demnitate și Adevăr”, scrie ziarulnational.md.

„De la Silvia Radu și Ion Ceban nu am mari pretenții, deoarece dânșii nu gândesc cu capetele lor. Aveam așteptări mult mai mari de la candidatul PDA/PAS/PLDM Andrei Năstase, care pretinde că e candidatul unic al opoziției proeuropene și antioligarhice. Totuși, nu am văzut în programul acestuia măsuri pentru a scoate orașul din robia lui Plahotniuc. Am vrut să am o dezbatere cu Năstase, dar legislația permite televiziunilor să nu le organizeze. Televiziunile care aparțin lui Plahotniuc, Dodon, dar și celor care îl protejază pe Andrei Năstase nu au organizat dezbateri. Asta pentru ca să le fie protejați candidații”, a declarat Munteanu astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.

Astfel, Valeriu Munteanu spune că faptul că Jurnal TV nu a organizat dezbateri denotă că liderul PDA nu va fi mai bun când va veni la guvernare: „Năstase a refuzat să vină la o dezbatere cu mine. Fuge și se tot ascunde. Dânsul știe că nu intră în turul II și deja încearcă să-și justifice înfrângerea. Mai face și cereri plângăcioase să mă retrag din cursa electorală. Este cea mai stupidă solicitare, pentru că nicăieri nu am văzut așa ceva. Asta pentru că ar fi un atentat democrație”.

Liberalul mai spune că pentru Năstase nu vor să voteze nici susținătorii partidelor care s-au angajat să-l sprijine în această campanie. „Andrei Năstase poftește la voturile mele, în loc să lupte pentru voturile PAS/PLDM. Două treimi dintre simpatizanții celor două formațiuni nu se simt reprezentați de Andrei Năstase. Și asta pentru că e iubitor de țambal și băsmăluță. Cei din jurul lui trebuie odată și odată să înțeleagă asta. Oamenii aceștia se simt nereprezentați și de aceea le solicit să mă voteze pe mine la 20 mai. A trecut timpul bocitoarelor și al celor care se ascund”, a conchis Valeriu Munteanu.