Pompierii au salvat o femeie căzută în fântână la Chişcăreni, Sângerei

Adăugat pe: 12 aprilie 2019

Joi, 11 aprilie, o femei din localitatea Chişcăreni, raionul Sângerei a fost salvată de pompieri după ce aceasta a căzut într-o fântână publică cu adâncimea de 15 metri.

Cazul a avut loc la ora 19.37 minute, când mai mulţi localnici au alertat Serviciul 112. La faţa locului a fost îndreptat un echipaj de salvatori,  care în mai puţin de 20 de minute au reuşit să salveze femeia în vârstă de 59 de ani.

Din primele informaţii persoana a suportat hipotermie, dar a fost preluată de serviciul medical pentru îngrijiri, iar acum viaţa acesteia este în afara oricărui pericol. Circumstanţele cazului sunt investigate.

Potrivit datelor IGSU de la începutul anului 2019 angajaţii Inspectoratului au extras din fântâni 10 persoane. În situaţii de risc pompierii şi salvatorii îndemnă oamenii să apeleze Serviciul 112 pentru ca echipele de urgenţă să poată ajunge neîntârziat la faţa locului.