Presa: Rusia poate bloca integrarea euroatlantică a Georgiei, Moldovei şi Ucrainei

Adăugat pe: 21 martie 2019

Rusia foloseşte un instrument foarte eficient cu ajutorul căruia poate bloca integrarea euroatlantică a Georgiei, Moldovei şi Ucrainei.

E vorba de menţinerea conflictelor îngheţate în aceste ţări, scrie site-ul polonez fronda.pl.

Potrivit agenţiei Infotag, autorii materialului consideră că "prin menţinerea conflictelor îngheţate în regiunile care au ieşit de sub controlul autorităţilor centrale ale statului, Rusia îşi salvează sfera de influenţă în spaţiul postsovietic".

În opinia lor, "teritoriile din Georgia, Moldova şi Ucraina, care se află sub controlul entităţilor cvasi-statale nerecunoscute, desfăşoară o politică dictată de Federaţia Rusă, care le garantează securitatea şi le oferă susţinere economică".

"Astfel de acţiuni din partea Rusiei sunt orientate spre blocarea apropierii statelor postsovietice de structurile euro-atlantice: NATO şi Uniunea Europeană nu pot primi noi membri care nu îşi pot controla unele regiuni. Kremlinul aplică astfel de metode, deoarece nu le poate propune o strategie atractivă de integrare, mai bună decât propunerea UE şi NATO. Din cauza sancţiunilor impuse de Europa şi SUA şi a scăderii preţurilor la resursele energetice, în ultimii ani, Kremlinul nu a reuşit să lanseze în statele postsovietice o ofertă mai atractivă de asistenţă economică decât UE", notează fronda.pl.

În acelaşi timp, potrivit publicaţiei, Moscova "continuă să considere Europa de Est şi Caucazul de Sud drept sfera sa exclusivă de influenţă".

"Menţinerea controlului asupra lor, chiar şi în forma de subordonare a teritoriilor separatiste, amână perspectiva integrării ţărilor din regiune cu structurile euroatlantice. Autorităţile ruse văd aici principala ameninţare, deoarece aceasta va duce la "expulzarea" Rusiei din această parte a hărţii geopolitice a Europei", concluzionează autorul.