Prima tranșă din asistența macrofinanciară acordată de Uniunea Europeană ar putea ajunge până la alegerile locale din Chișinău

Adăugat pe: 5 aprilie 2018

Prima tranșă din asistența macrofinanciară acordată de Uniunea Europeană ar putea ajunge până la alegerile locale din Chișinău de pe 20 mai. Declarația aparține eurodeputatului Andi Cristea, după cea de-a VI-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere UE-Republica Moldova, care a avut loc astăzi la Chișinău.

Potrivit lui Cristea, guvernul de la Chișinău a îndeplinit cele 10 condiționalități impuse de Uniunea Europeană. „Confirm faptul că cele 10 condiţii tehnice au fost îndeplinite de către Republica Moldova pentru acordarea primei tranşe, iar faptul că există acest element de condiţionalitate este un lucru pozitiv pentru că pune o presiune politică benefică pe autorităţile Republicii Moldova pentru a implementa reformele cuprinse în Acordul de Asociere. Faptul că Moldova a îndeplinit aceste prime condiții reprezintă un semnal politic pentru UE din partea guvernării moldovenești, care ar trebui să sprijine în continuare parcursul european al Republicii Moldova", a declarat europarlamentarul în cadrul unui briefing de presă.

În cadrul reuniunii, oficialii au discutat despre stadiul implementării Planului Național de Acțiuni, cooperarea cu societatea civilă în privința implementării Acordului de Asociere, situația actuală din sistemul bancar, îmbunătățirea climatului de afaceri sau starea de lucruri în domeniul libertății mass-media și reforma audiovizualului. Totodată, discuțiile au vizat suportul Uniunii Europene pentru țara noastră, inclusiv monitorizarea Declarației Comune a Parlamentului European, Consiliului și Comisiei privind asistența macrofinanciară acordată Republicii Moldova.

Amintim că Uniunea Europeană va acorda Republicii o asistență macrofinanciară în valoare de 100 milioane de euro. Banii vor ajunge în trei tranșe, primele două tranșe vor fi de până la 30 de milioane de euro, iar a treia, de până la 40 de milioane de euro. Alocarea fiecărei tranșe este condiționată de o listă de criterii exacte pe care guvernarea de la Chișinău trebuie să le îndeplinească.