Prima victorie pentru Radu Albot la ATP Masters 1000 Italian Open

Adăugat pe: 14 mai 2019

Radu Albot s-a calificat astăzi în runda a doua în proba de simplu a turneului din seria ATP Masters 1000 din Italia!

Radu și-a învins primul adversar, francezul Benoit Paire, locul 46 în clasamentul mondial, în două seturi cu scorul 6:3 6:2.

În runda a doua la simplu, jucătorul moldovean îl va întâlni pe Fabio Fognini (Italia, locul 12 ATP). Sportivii s-au întâlnit până acum de două ori, la China Open și Indian Wells Masters, Radu înregistrând o victorie. Meciul este programat pentru mâine, 15 mai. 

La dublu, Radu Albot în pereche cu Nikoloz Basilashvili s-au oprit în prima rundă, după ce au fost învinși de duetul Henri Kontinen (Finlanda) și John Peers (Australia) cu scorul 5:7 3:6. 

Hai, Radu! #HaiMoldova