Primii beneficiari ai Programului de tabere de vară „ARC 2019”

Adăugat pe: 1 iulie 2019

45 de copii și cinci profesori, din regiunea transnistreană, au plecat la odihnă la Centrul de agrement „Oglinzi”, din județul Piatra Neamț, România. Aceștia sunt primii beneficiari ai Programului de tabere de vară „ARC 2019” din partea Republicii Moldova, transmite IPN.

La evenimentul de plecare a fost prezent și ambasadorul român, Daniel Ioniță. Diplomatul a menționat că taberele de vară, oferite și anul acesta, reprezintă o oportunitate pentru elevii și studenții moldoveni pentru a intra în contact nemijlocit cu realitățile românești: cu istoria, cultura și civilizația.

Potrivit lui Daniel Ioniță, copiii vor avea posibilitatea să interacționeze cu cei de vârsta lor, cu românii de pretutindeni, cu care împărtășesc aceleași preocupări și împart visuri comune pentru viitor. Diplomatul a mai spus că pe lângă locurile de odihnă deja tradiționale de la taberele de vară de la Oglinzi, Piatra Neamț, și Sulina, Tulcea, s-au adăugat alte două din județele Hunedoara și Gorj.

Taberele de vară „ARC” sunt organizate anual de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului din România. Acțiunile desfășurate în cadrul programului se axează pe activități educative, culturale și sportive. Totodată sunt organizate prelegeri, având ca temă istoria și civilizația românească, cursuri de limba română, concursuri de cultură generală, proiecții de filme etc. La fel, sunt organizate excursii și drumeții la obiective culturale și turistice din zonă.

Programul tabăra de vară „ARC” a ajuns la cea de-a unsprezecea ediție. Acesta se adresează etnicilor români din afara granițelor, respectiv elevi, tineri, studenți din țările aflate în jurul granițelor și Balcani.