Un bărbat din Ialoveni a fost reținut pentru că a șantajat o cetățeană a Germaniei

Adăugat pe: 14 martie 2019

Un bărbat de 43 de ani din Ialoveni a fost reținut după ce, la începutul lunii martie, la poliție a fost depusă o plângere din partea unei cetățene a Germaniei, de 38 de ani. Femeia a comunicat că este șantajată de către bărbat, pe care l-a cunoscut prin intermediul rețelelor sociale, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, se spune că femeia a stabilit o legătură virtuală cu bărbatul. În urma schimbului de mesaje, acesta a obținut încrederea ei și a convins-o să-i transmită imagini cu caracter intim. Ulterior, a început să o șantajeze, amenințând-o că va posta pe rețelele sociale imaginile obținute. Ca să nu o facă, i-a cerut 600 de euro.

În momentul reținerii, asupra suspectului a fost depistat telefonul mobil de pe care gestiona profilul virtual creat. La fel, au fost depistate și mijloace bănești obținute în urma comiterii infracțiunii. El a fost reținut pentru 72 ore, iar în cadrul audierilor și-a recunoscut vina.

Bănuitul riscă până la șapte ani de închisoare. Anterior a fost condamnat pentru comiterea mai multor tâlhării și jafuri, fiind eliberat din închisoare în 2017.