Ungaria dezaprobă criticile UE la adresa Republicii Moldova

Adăugat pe: 12 februarie 2019

Ministrul de Externe al Ungariei spune că țara pe care o reprezintă nu susține și nu este de acord cu declarațiile critice ale UE în adresa Republicii Moldova, transmite Deschide.md. Mai mult decât atât, diplomatul afirmă că Ungaria nu este de acord nici cu suspendarea asistenței macrofinanciare din partea UE, calificând acest lucru ca un amestec în treburile interne ale R. Moldova.

Declarația a fost făcută de Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, Péter Szijjártó, în cadrul briefingului de presă care a fost susținut împreună cu șeful diplomației de la Chișinău, Tudor Ulianovschi.

„Am precizat și în trecut de mai multe ori că Uniunea Europeană critică pe nedrept Repoublica Moldova. Chiar în această dimineață am oprit o declarație care critica pe nedrept sistemul electoral din Republica Moldova. Nu sprijinim și nu suntem de acord nici cu blocarea acelor finanțări care îi revin R. Moldova din partea UE. Dat fiind faptul că noi respectăm integritatea R. Moldova și politica internă, tot așa cum vom respecta și decizia cetățenilor dvs. în urma alegerilor care urmează”, a declarat diplomatul ungar, precizând că „R. Moldova poate conta și în continuare pe Ungaria în procesul său de integrare europeană”.

Amintim că la invitația Ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, Ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului al Ungariei, Péter Szijjártó, se află astăzi într-o vizită de lucru în Republica Moldova.

În cadrul discuțiilor de la MAEIE, cei doi oficiali au discutat perspectivele cooperării bilaterale între Republica Moldova și Ungaria, valorificarea potenţialului economic şi sectorial, susţinerea parcursului european al Republicii Moldova, cooperarea dintre ţările noastre în plan regional şi multilateral.