Unii nu se tem nici de Fisc, nici de gura lumii: Cine a declarat un salariu de 3 milioane de lei pe an în Moldova

Adăugat pe: 21 martie 2019

Aureliu Cincilei, viceguvernator la Banca Națională a Moldovei (BNM), a declarat un venit de 6,06 milioane lei pentru anii 2017-2018, adică cei doi ani cât a fost președinte al Comitetului de conducere al Moldindconbank.

Altfel spus Aureliu Cincilei a încasat mai mult de 3 milioane de lei pe an sau peste 252.000 de lei pe lună (adică mai mare de 12.000 de euro), de la banca, care anterior a fost controlată prin interpuşi de afaceristul Veceslav Platon, iar zilele trecute a ajuns sub controlul unei companii din Bulgaria, transmite mold-street.com.

Este unul dintre cele mai mari venituri salariale declarate până acum de un angajat la o instituţie publică sau de stat. 

Totodată, acesta este de trei ori mai mare decât venitul declarat de fostul guvernator al BNM, Sergiu Cioclea.

Pe de altă parte, specialiştii de pe piaţă susţin că venitul salarial obţinut de Cincilei în calitate de preşedinte al Moldindconbank, a doua ca mărime instituţie financiară din Moldova, ar fi nivelul remunerării managerilor altor bănci din top 4-5 din sistemul bancar. 

În documentul publicat pe pagina Agenţiei Naţionale de Integritate este indicat că veniturile de 6,06 milioane de lei sunt pentru perioada 2016-2017, dar administraţia BNM a precizat că este vorba de o eroare şi că veniturile sunt pentru perioada 2017-2018.

Din declaraţie mai aflăm că Aureliu Cincilei a mai obţinut venituri: 20.000 de lei din vânzarea a 10 acţiuni ale Moldova-Agroindbank, peste jumătate de milion de lei din vânzarea unei case şi a unui apartament.

Totodată împreună cu soţia sa Ruxanda Glavan (fostă ministră a Sănătăţii ce ar putea ajunge deputat în parlament pe lista PDM), el a mai obţinut donaţii la cumătrie de 11.000 de euro, 12.500 de dolari şi 2.400 de lei româneşti.

Cei doi mai deţin o casă de locuit, un teren și câte 50% din alte trei terenuri, unul dintre care este în România. Ruxanda Glavan declara și două mașini, Toyota și Mercedes Benz, ultima fiind cu drept de posesie. 

Candidata PDM a mai declarat şi 19 conturi bancare, cu peste 50.000 de lei, circa 60.000 dolari și mai puțin de două mii de euro. Totodată circa 370.000 de lei sunt indicaţi ca contribuţie la fonduri private de pensii sau altele. 

Veniturile familiei din ultimii doi ani au fost şi din salariul de la minister al Ruxandei Glavan de 133.000 de lei și aproape jumătate million de lei din contracte de consultanță.

Mai adăugăm că la finele anului trecut Aureliu Cincilei a revenit la Banca Națională în funcția de viceguvernator. 

Decizia a fost luată ca urmare a necesității acoperirii tuturor priorităților stabilite în noul Plan Strategic al BNM și care necesită componența deplină a Comitetului executiv al BNM.