Unirea Republicii Moldova cu România, solicitată în cadrul unui miting la Summitul de la Sibiu

Adăugat pe: 9 mai 2019

Aproape 30 de persoane au protestat, joi, în apropierea locului desfăşurării Summitului UE din Sibiu, cerând liderilor europeni unirea României cu Republica Moldova, potrivit Agerpres.

"Mesajul nostru către preşedinte (Klaus Iohannis n.r.) şi şefii de guvern din statele Uniunii Europene (...) este că la fel cum guvernul german s-a reunificat, la fel vrem şi noi să ne unim, să nu mai avem graniţă la Prut", a declarat, joi, George Simion, candidat independent la alegerile europarlamentare.

Citește și: Declarația de la Sibiu

Protestatarii au afişat mesaje prin care cer unirea României cu Republica Moldova în toate limbile ţărilor din Uniunea Europeană.

Acest protest este iniţiat de către Platforma Unionistă Acţiunea 2012 şi a fost autorizat de către Primăria Sibiu. Protestarii s-au strâns în faţa sediului vechi al Primăriei Municipiului Sibiu, dar la distanţă destul de mare de liderii europeni, care se află în sediul nou al primăriei, din Piaţa Mare.

Printre participanţi s-a numărat şi un bărbat care a afişat un mesaj împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, pe care l-a acuzat că "nu dă dovadă de patriotism".

Joi, în timpul Summitului UE, au loc trei proteste autorizate, în alte locuri decât clădirea unde e reuniunea liderilor UE.